Treceți la conținutul principal

Inelet - drumul ca o rugaciune

Spre Biserica Inelet - cu Pace!

A cincea zi de concediu, ne treziram in alt pat, alt aer, eram in Herculane. Cu o seara inainte ne stabileam traseul, cu gazda micul dejun, de la care am primit multe informatii pretioase si pliante cu alte trasee montane cu pornire din oras. Inapoi in bocanci, de data aceasta am calculat bine greutatea rucsacului cu gandul la urcarea pe verticala a scarilor spre Inelet.

"Vreau, suflete, să mă dezbar de tine
și să trăiesc ca pomii de pe vale,
cu flori în locul gândurilor tale,
o viață fără rău și fără bine.
Departe, -ntr-o pădure de la munte,
când păsările toate-or face haz,
să mă trezesc cu soarele pe frunte
și lacrimile cerului pe obraz."
- Magda Isanos: Vis vegetal


Inelet este unul din satele pitoresti si izolate din Muntii Cernei. Sunt locuri in Romania, exemplu de cum poti trai cu demnitate prin munca si depasind greutati, poate inimaginabile. Vazand calatoria, emisiunea, lui Ioan Stoenica ne-a determinat sa ne dorim sa ajungem si noi acolo pentru peisajele care iti umplu sufletul de bucurie, pentru linistea din urechi si din suflet, pentru povestile oamenilor care pretuiesc aceasta "izolare", acest trai simplu, mai aproape de Dumnezeu. 


Locul de pornire: este marcat cu o statie pentru microbuz, o cocioaba din lemn buna sa te adapostesti in vreme de ploaie, pe ea e afisat totodata programul microbuzului ce duce spre Timisoara, iar langa ea o cruce, un panou si mai jos o punte suspendata peste Cerna.


Trecem Cerna pe puntea suspendata, urmaram poteca marcata cu versete din Biblie, iar dupa fiecare urcus la capatul lui suntem asteptati la umbra daca obosim sa ne tragem sufletul la bancile puse strategic din loc in loc de oamenii locului.


Ne cocotam pe scarile facute din salcami in anii ’70 si ce par a fi inca zdravene, frica noastra era alimentata la gandul viperelor, de aceea ne-am baricadat cu parazapezi. Piese achizitionate special pentru aceasta zona. Ciocneam cu betele in stanci, totul a fost bine in cele din urma, de frica de inaltime am uitat complet. #privestecerul ♥

La inceputuri scarile au fost coborate cu funii pe pietre, iar cu oameni de sus si altii de jos le-au proptit acolo pentru un drum mai scurt, patru scari asezate in stanca, fiecare de aproape 20 de metri. Altfel pentru a urca cu masina, si uneori se urca cu masini 4x4, se spune ca este nevoie de 15 kilometri de asfalt pentru a lega catunele pierdute din comuna Cornereva de drumul mare.

"La Carlige", scarile – calea cea mai scurta din Valea Cernei in Inelet si celelalte sate.

Ruga­ciunile acestea pe care le citesti in timp ce inima iti bate cu putere, picioarele ti s-au ingreunat de la urcus sunt ca o introducere in cunoasterea acestor locuri, a oamenilor dar si pe sine. Cald nu e, aerul adie, e timpul perfect, doar invadat de caldura in suflet poti fi. Urci mai departe, iar rugaciunile te insotesc la fiecare popas. Se intra, ca intr-o casa, cu rugaciune. La prima bancuta din colajul de mai jos am filmat un mesaj de grup de multumire lui Ioan. 
Cu Pace!



Poteca mer­ge mai departe, se afun­da iar in padure, urca si tot urca, nici nu mai conteaza daca ai ajuns ma­car la jumata­tea drumului. Cu totii am da din cand in cand tumultul din oras pe tihna de la tara. O altfel de viata.

Intalnim prima taratoare, Mircea si Andreea ne spun ca este o soparla fara membre, nu sarpe, apoi primul gard/prima poarta pe care avem grija sa o inchidem, asa cum am gasit-o. Nu exista delimitari intre sate, nu stiu cand am intrat sau iesit din Inelet sau Scarisoara.


A fost o zi senina, cu vizibilitate catre multe creste, pe unele, mai inalte si golase, inca mai domnea zapada. Parfumul salcamilor infloriti ne rasfata si incanta simturile.


Pasari pradatoare, un om zarit pe un deal, ne-am oprit la masa de la cruce pentru contemplare. Moment bun sa te schimbi daca ai transpirat, scoti crema solara, o gustare, multa apa si la drum. Ne mai astepta inca o panta serioasa pana la biserica. 


O panta pajiste plina cu papadii de acum in stadiu de puf, o capita cu fan, probabil si pomi fructiferi. De acesta, in prim plan, m-am indragostit.


Din acelasi loc fotografii din alte unghiuri, zoom-uri: la dreapta in zare spre alte varfuri, inapoi spre masa de la cruce, spre biserica:


Aproape de biserica erau plantate narcise cu fata spre vale, un pom inflorit. M-am minunat de grija fata de natura, de curatenie. Un loc plin de viata si ce pustiu! Biserica era inchisa, am intrat in cimitir, am mirosit parfumul liliacului din spatele bisericii. 

La mormintele din cimitir erau bancute pentru odihna viilor la picioarele celor trecuti dincolo, mie asta imi spune multe, oricat e de greu sa te impaci cu aceasta... fireasca trecere.
O credinta simpla si sincera, izvorata din traiul greu in stransa legatura cu ce le ofera Dumnezeu prin intermediul naturii.


Gospodariile le numeri pe degete, dar pamantul tot e fructificat si randuit: livezi cu ciresi, visini, meri, peri, pruni, caisi, nuci, cartofii si alte legume, grau pentru paine, malai pentru mamaliga, salcami si tei pentru stupii de albine, pasuni pentru animale. Amenajate jgheaburi pentru animale si deseori cate o cana atarnata pentru trecatori. Locul cu totul este casa lor, nu doar imprejmuirea curtii si se arunca gunoiul peste gard.


De la biserica, urmatorul popas e la scoala. Scoa­la exista, inca mai exista, rasuflu usurata cand vad copiii cum vin alaturi de o mamica. Citisem inainte sa plec intr-un articol ca ar fi plecat la scoala 5-8 si pastrasem pentru mine cu gandul poate nu e adevarata stirea. Am uitat de ei sa le aduc ceva dulce, noroc cu napolitanele si bananele luate la pachet. 
O invatatoare urca si coboara scarile in fie­care saptamana pentru cei patru elevi din catunele acestea si des se schimba, ne-a povestit mamica.
I-am (sur)prins cat am stat si mancat la masa vopsita in culorile drapelului.
Scoala are calculatoare, alimentata electric cu panouri solare si nu e singura datorita multor oameni inimosi, puteti citi aici: povestea.


Trecem de scoala, ne minunam de frumusete din jur, cum se poate trai aici, batem la prima casa, localnicii de acum sunt invatati cu turistii, unii s-au cazat la ei in casa, altii cu cortul, ca si Ioan Stoenica. Oameni deschisi, cu zambetul pe buze si totodata rezervati in fata aparatelor foto, cred ca e firesc, e nevoie de un efort, de o apropiere din partea celui care vine, ca si cu un copil. 

Icoana e o femeie de mai bine de 70 de ani, Elena e nora, ne povesteste despre tineretile ei, cand s-a casatorit, cum au construit casa, despre familie, evenimentele mai putin nefericite din sat dar unitatea consatenilor in rezolvarea lor. "E frumos, dar e greu, dar nici nu as pleca de aici, sa fim sanatosi.", ne-a spus. Biserica s-a ridicat tot in perioada scarilor, insa abia dupa 30 de ani a fost sfintita.

Bani nu sunt, mai coboara cativa pe perioade scurte sa lucreze in oras, insa se practica schimbul din rodul muncii pe ce le lipsesc: ulei, zahar, benzina. O data pe saptamana isi fac proviziile si coboara pe scari in Herculane.
Mamaliga si cu branza au tinut sa ne omeneasca, inca era calduta. Am gustat putin la insistentele bunicii. Le-am multumit si am plecat mai departe. In cautarea altei case.


Aici am gasit o femeie singura lucrandu-si pamantul si pazita de Max, ne-a multumit de pachetul oferit, ne-am bucurat sa vedem ca are lumina si am mers mai departe. Ar fi trebuit sa ne abatem pentru altele, nu cunosteam potecile si cu toate ca am sperat ca in drumul nostru sa mai dam de o alta locuita a urmat coborarea.

Un loc unde ne dorim sa revenim si sa campam pentru a putea vedea rasaritul sau apusul, sa pornim spre varful Arjana...

In schimb, fara sa stie, muntenii ne-au daruit si ne daruiesc enorm prin insasi existenta lor acolo un exemplu, o lectie de viata: sigur au greutati, dar sunt obisnuiti sa le infrunte, cu atitudinea lor in fata vietii si a mortii, dar si a muncii mult mai sanatoasa, mai senina.

Trecand pe langa stanca, iesind din padure si ajungand intr-o deschidere larga unde erau capite cu fan, am auzit si latrat de caine. Nu mai stiu ce am strigat si cui si sper eu ca nu cumva sa fi fost cauza pentru care ei s-au apropiat vertiginos. Erau pusi pe atac, ne-am adunat cu greu, spate in spate si cu betele indreptate spre pieptul lor incercam sa ne indepartam si totodata sa ii calmam. Unde era spray-ul.. Erau cu ochii pe rucsacuri, noi cu spaima in noi, Laurentiu incerca sa-i stapaneasca. Un sarpe sau tot o soparla fara membre ne-a iesit in cale, atunci a fost prilej de distragere a atentiei. Dragul meu i-a aruncat creatura inspre cel mai fioros cu incurajari si astfel am reusit sa ii mai calmam. 

Atunci am vazut ca nu mananca cainii serpi, dar l-a prins in dinti si-l batea de pamant. O parte din ei, au plecat, iar doi sau trei au mers cu noi o bucata de timp inca latrand dar nivelul pericolului scadea vertiginos. Dusmanii ne deveneau prieteni.


Am avut grija sa nu facem miscari bruste, sa vorbim cu ei, au trecut podul cu noi si au mers tot drumul de sosea, pe firul apei, pana la masina parcata, cativa kilometri. Dupa ce ne-am vazut in masina abia atunci le-am oferit din ce mai aveam de mancare.


Dincolo de stanci si scari si aproape de cer, traiesc oa­meni care nu sunt nici ingeri, nici pustnici, nici salba­tici, ci oameni la fel ca oricare dintre noi. Un loc legat de civilizatie doar printr-o scara sprijinita de stanci care au avut puterea sa renunte la multe pentru un astfel de dar, de trai.
"Bine­cuvantat sa fii, calatorule! Dumnezeu este cu tine!" Pleci mai liber, mai viu.

Viata acolo incepand de la varste fragede caleste omul si nu sunt ca noi, cu program de escapada de weekend sau de vacanta o data pe an in contact cu natura. 
Multi dintre noi incep sa caute si sa descopere frumusetea tarii dar putin sunt cei care cauta sa inteleaga mai multe despre cine suntem noi, care sunt radacinile noastre.  

Eu am ramas cu gandul la peisajele care iti taie respiratia, la oamenii ospitalieri, gandul mi se va intoarce din cand in cand la satele izolate de dincolo de nori, iar odata cu el, si pasii, ceea ce va doresc si voua: o incursiune si in lumea oamenilor, nu doar a muntilor, o comuniune perfecta dintre munte si om, dintre natura si om, dintre vesnicie si clipa, dintre viata si moarte.

Data: 12 mai 2015
Locul: Muntii Cernei
Cazati: Pensiunea Casa Natura, Str. Garii nr.71A, Baile Herculane.
Timpi: La 8:30 am plecati de la cazare, la 9:20 eram pe traseu, 3:50 pm la final de traseu (masina).

xoxo

Comentarii

  1. am ramas fara aer, si am lacrimi in ochi...maretia e cuibarita in lucrurile aparent mici...

    RăspundețiȘtergere
  2. O baie de verde și de aer pur... Minunat !

    Mihaela, te aștept la deschiderea noului meu ”Jurnal de femeie” ! Ai acolo o surpriză ! http://www.lecturirecenzate.ro/2015/07/jurnal-1-canicula-si-saluri/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai ce te-am vizitat, multumesc tare mult, m-a bucurat acel gand.
      Zi frumoasa!

      Ștergere
  3. Ce frumos!
    Si noi ne dorim sa ajungem in aceasta zona cat mai curand.
    E frumoasa Roamnica noastra. E un vis!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumoasă povestea drumeției! O încântare!

    RăspundețiȘtergere
  5. Minunate locuri! Şi ce versuri frumoase, atât de potrivite cu aceste minunăţii înălţătoare!
    Zile frumoase, Mihaela! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ti-a placut postarea, Inelet.
      Multumesc, o saptamana faina, Alex!

      Ștergere
  6. Superbe locuri, rupte din rai nu alta! Te mai trezesc cainii la realitate...Astia de la stane sunt rai, am patit-o si noi, daca nu era ciobanul sa strige la ei nu stiu ce iesea ca erau ciobanesti adevarati, cat vitelul de mari. Dar unul dintre ei a facut la fel, ne-a insotit mult timp pe drum, "dezertand" de la datorie, probabil i-am parut mai amuzanti decat stapanul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum bine ai spus, ne-au scos din transa, a fluierat al meu poate aude ciobanul, stapanul, dar a fost in zadar si ne-am descurcat cum am putut.
      Pe sosea, la intoarcerea la masina, Mircea se indeparta din sirul indian... mai o poza, ceva, femela il urmarea cu atentie si a stat cu el cat a zabovit la marginea santului. Ne dadea impresia ca il apara, il vegheaza.

      Ștergere
  7. What a peaceful environment and what a delight to visit great images.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ei, uite, intr-un astfel de loc mi-ar placea si mie sa traiesc! :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Este superb,avem o tara minunata :) Pupici

    RăspundețiȘtergere
  10. Va admir pentru decizia de a explora frumusetile Romaniei si pentru curajul cu care continuati sa faci asta.
    Cred ca ti-a crescut si rezistenta fizica de cand ai adaugat in viata si acest capitol de calatorii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lipsa masinii ne-a impiedicat sa calatorim, insa ne-a placut dintotdeauna, acum doar sanatosi sa fim. Rezistenta creste insa si scade, nu se mentine cum intoarsa acasa nu am o activitate sportiva zi de zi, din pacate.

      Ștergere
  11. ahhhh ce multe fotografii frumoase aveti voi hehehe. Imi place asa de tare fotografia ceia unde tu stai cu manutele pe obrajori, arati ca un copilas vesel si plin de viata. Te pupic si iti multumesc pentru aceasta postare vesela. Love, Liuba x

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca si voi faceti poze multe din care va vine greu sa selectati. Multumesc de vizita, Liuba draga. pupici

      Ștergere
  12. Ce frumoase locuri, dar intalnirea voastra cu cainii pusi pe atac mi-a facut pielea de gaina (nu ati dat de vipere, dar ati dat de caini). Ma intreb de ce nu le-ati dat mancarea din start, sa va lase in pace. Te pup.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, zi si tu! :) Caini gasim in toate zonele si uneori ma intreb cum pot unii sa calatoreasca singuri cu cortul in spate.
      Mancarea (doua amarate sandwichuri) nu era la indemana, daca ne prindeau cu ea scoasa da, dar asa... mainile erau ocupate cu betele sa le tinem piept. Doamne si ce se mai impingeau in bete.
      pupici

      Ștergere
  13. Amazing pictures dear!!!!!

    www.plogstyle.com

    RăspundețiȘtergere
  14. N-as mai pleca de la postarea ta, atat de mult mi-a placut! Ai scris minunat, Miha, ai scris cu sufletul! Daca nu ar exista riscul sa nedreptatesc alte articole ale tale, as indrazni sa spun ca acesta e cel mai bun dintre toate de pana acum!

    Iti multumesc pentru faptul ca ne-ai impartasit aceasta experienta de vis si ca ai facut asta intr-un mod extrem de inspirat!

    Te pup si te imbratisez, draga mea!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este din cauza subiectului, plin in sine de caldura, multumesc frumos de aprecieri draga mea! Este articolul care mi-a luat cel mai mult timp, cu poze, cu text, cu tot. Am gandit pana si asezarea pozelor in colaj cu toate acestea pastrand ordinea in care au fost facute. :) Ma declar multumita. :)
      Multi pupici!

      Ștergere
  15. Răspunsuri
    1. :) Daca nu ai intalni acei cativa oameni ai spune ca te afli ca pe o superba insula pustie!

      Ștergere
  16. Ciao Mihaela! I see your photos and I want to travel, visit your beautiful country! What stunning and peaceful mountains! The nature is fantastic, enchanting Romania! Pupici! xo

    RăspundețiȘtergere
  17. Cate locuri minunate!! Vreau si eu sa evadez in natura <3 te pup

    RăspundețiȘtergere
  18. Superb, asemenea locuri parca sunt lasate de Dumnezeu, pentru a ne reaminti de frumosul si divinul din noi,Pupici,cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  19. Minunata postarea, felicitari!
    Ai redat in cuvinte atat de frumos gandurile, trairile, fiecare amintire de-a ta, iar povestea mi-a mers direct la suflet. M-a facut sa evadez intr-o cu totul alta lume. Postarile tale sunt balsam pentru suflet.
    Zile frumoase si binecuvantate iti doresc!
    Te pup si te imbratisez, draga Mihaela!

    RăspundețiȘtergere
  20. what a magical place! The nature there is truly spectacular....fantastic views, especially the ones with the mountains in the background.

    I like that photo where you are smiling....it seems you're having a wonderful time!

    Thank you for sharing this beautiful place with us, Mihaela!

    RăspundețiȘtergere
  21. Ce traseu fain! O experienta de neuitat, intr-adevar impresionant cum traiesc oamenii acolo sus in crestet de munte. Am mai auzit de satele izolate din Muntii Cernei, imi pare rau ca atunci cand am fost la Herculane nu am facut si eu un astfel de traseu. Cine stie cand mai ajung...

    RăspundețiȘtergere
  22. superbe locuri avem in tara asta! ce poze frumoase ai facut Miha!

    RăspundețiȘtergere
  23. hi! ma bucur nespus cand aud de locul copiilariei mele eu ma straduiesc in fiecare an sa tin terenu de sub scari curat ! sper ca intr-o zi o sa refac ruina casuta bunicilor mei heart emoticon de sub scari smile emoticon
    Like · Reply · 24 mins

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne Ajuta! Dumnezeu sa-i binecuvinteze pe cei ce lasa in urma bine si nu gunoi, iar pe ceilalti sa-i lumineze. :)

      Ștergere
  24. Ai dreptate: O altfel de viaţă!
    Am trecut în vreo două-trei rânduri prin zona Herculane, însă nu am avut vreme să mă opresc şi la Ineleţ... deşi mi-aş fi dorit din toată inima.
    O să revin eu şi n-o să-mi mai "scape"!
    Ioana
    P.S. Verdele ăsta m-a îmbătat şi mi-a făcut aşaaaa un dor de "cărările simple"...

    RăspundețiȘtergere
  25. pozele sunt super .un like la pagina mea daca se poate :) https://www.facebook.com/Sc%C4%83ri%C8%99oara-866791003459064/

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Thank you for your visit and sharing your thoughts. xoxo

Orice parere cu bun simt este binevenita!

1001cosmetice

1001cosmetice.ro%20

Postări populare de pe acest blog

Din lumea necuvantatoarelor

     De-a lungul timpului am avut in grija doar pisici si pesti. Pestii mi s-au parut cei mai sensibili, daca mediul in care traiesc nu este unul echilibrat apar boli, devin apatici. Alimentatia este foarte importanta si am mai scris despre asta , este importanta indiferent ca vorbim de oameni sau de animale, iar astazi va invit sa cititi povestea Oanei si animalutelor ei pe care am rugat-o sa ne impartaseasca din experienta sa cu cititorii blogului.  Toto, Oachi Mara si Porto        Ei bine, am animăluțe de când mă știu, mai exact de pe la 4 ani și îmi petreceam timpul î n casa cu curte a bunicilor mei din Galați. Încă de pe atunci (când nu exista mâncarea granule sau umedă specială pentru animale) existau formule sănătoase de hrană gătită pentru câini și pisici, care culmea trăiau sănătoși ani mulți, cățeii chiar până la 20-21 de ani. Un singur lucru mi-a spus atunci bunicul, v ă z â ndu-m ă că dau bomboane cățeilor din curte: Nu dulciuri! Niciodată! Sunt otravă

Thank you Michael Bolton for a great show!

2013 mi-a adus multe lucruri bune, pe cele rele vreau sa le dau uitarii, iar la un sfarsit de an exceptional nici nu mi-am imaginat de asemenea amploare. Vazusem cu cel putin o luna inainte ca va participa la Revelionul din aer liber Michael Bolton in Galati cu sprijinul primariei. Mi-am zis ca e o farsa. Nu stabilisem nimic pentru Revelion, voiam doar sa fiu cu sotul meu, sa dansam, sa am parte de liniste... si am avut! Am fost atat de... incat nu am cuvinte, completati voi! Poate pentru ca sunt racita si am dureri crunte de cap, poate ca acea senzatie nici nu poate fi descrisa in cuvinte. Am dansat, am aplaudat, am ovationat. Sufletul meu a fost hranit! Atat pot spune!

Basca, papion si paiete

In Londra am purtat buline, ieri am scos fusta la pozat, iarna stiti ca nu renunt la culori asa ca iata inca o tinuta in stilul meu caracteristic.  Fusesem anuntata ca vom avea parte de soare, mai cald teoretic, practic puteam raci cu propriile maini o sticla de bere insa nu imi era frig incat sa dau bir cu fugitii. Ne-am si distrat. O helanca gri din lana cu fusta conica verde din paiete insir pe pat, ma gandesc la jacheta neagra din imitatie de piele insa blazerul reiat il gasesc mai potrivit, urmeaza papionul, basca si in final geanta si cizmele. Gavroche style, glamour. Eu m-as prezenta asa la birou. Machiajul ochilor mi-a luat timp cel mai mult.